25 C
Bacău
duminică, iunie 26, 2022
AcasăAdministratie-PoliticRobert Negoiță e anchetat penal în dosarul privind moartea a doi muncitori...

Robert Negoiță e anchetat penal în dosarul privind moartea a doi muncitori pe șantierul de la Biblioteca Națională

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este anchetat penal în legătură cu accidentul de muncă din august 2021 de la Biblioteca Națională din București, când doi muncitori au murit după ce au fost îngropați de vii de un mal de pământ care s-a surpat. Potrivit Buletin de București, edilul are oficial calitatea de suspect de omor din culpă în dosarul de cercetare penală.

Surse judiciare au confirmat pentru Buletin de București că Robert Negoiță a fost citat miercuri în fața anchetatorilor, unde i s-a comunicat calitatea de suspect în dosarul de cercetare penală privind moartea a doi bărbați care lucrau pe un șantier de lângă Biblioteca Națională, aflată în Sectorul 3 din București. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 și polițiștii Serviciului Omoruri.

Primarul s-a prezentat în fața anchetatorilor însoțit de un avocat și a refuzat să facă orice declarații, notează site-ul Buletin de București. Negoiță ar fi spus că vrea să citească mai întâi dosarul și să vadă ce probe sunt împotriva sa. Aceeași calitate, de suspect, mai are oficial încă o persoană.

Mai mulți muncitori au fost prinși sub pământ, pe 2 august 2021, în București, după ce s-a surpat terenul pe un șantier. Aceștia se aflau la o lucrare în zona Bibliotecii Naționale din centrul orașului. Doi muncitori au decedat, iar patru au fost scoși în viață și duși la spital. Unul dintre angajații răniți spunea că firma nu respecta măsurile de siguranță și că ei erau puși în permanență în pericol.

Sursa: digi24.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

CELE MAI CITITE STIRI