21.1 C
Bacău
joi, octombrie 6, 2022
AcasăSocialCondamnarea și fuga Elenei Udrea, prinsă la granița Bulgariei cu Grecia

Condamnarea și fuga Elenei Udrea, prinsă la granița Bulgariei cu Grecia

Decizia de joi prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit ca fostul ministru Elena Udrea să execute șase ani de închisoare e o premieră pentru justiția din România.

Elena Udrea și mai mulți dintre foștii săi apropiați din perioada în care fostul politician PDL era ministru al Turismului au fost judecați timp de șapte ani în dosarul „Gala Bute”.

Adevărul judiciar al faptelor, adică judecata „pe fond” a acuzațiilor, a fost tranșată de justiția română încă din iunie 2018, când un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României stabilea că Elena Udrea este vinovată de luare de mită și abuz în serviciu.

În baza sentinței definitive din luna iunie 2018, Elena Udrea a fost reținută în Costa Rica, țară din America Centrală unde fugise pentru a nu fi încarcerată. Tot atunci, fostul ei consilier, Tudor Breazu, și fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, erau arestați în România.

2018 era însă un an în care sistemul judiciar din România se afla sub un tir îndelungat de presiuni din partea politicului.

La acea vreme, guvernul era controlat de fostul lider PSD Liviu Dragnea, la rândul său acuzat într-un dosar de corupție, și care încerca prin toate mijloacele pe care le avea la îndemână să scape de o eventuală condamnare definitivă. Condamnare care avea să vină, până la urmă, în 2019 și avea să pună capăt carierei în politica mare a dlui Dragnea.

Strict judiciar, măsura de suspendare a deciziei definitive din iunie 2018 trebuia însă supusă unui proces. În termeni tehnici, acesta s-a numit „contestație în anulare”. Scopul Elenei Udrea era nu doar suspendarea punerii în aplicare a condamnării din iunie 2018, ci anularea ei.

Asta s-a judecat, la Înalta Curte, până pe 7 aprilie 2022.

De ce a fost condamnată Elena Udrea

Prin respingerea contestației în anulare de pe 7 aprilie, pe lângă Elena Udrea, au mai fost condamnați fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

Au mai rămas definitive și pedepsele primite de Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.

Elena Udrea a fost obligată prin sentință să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean.

În plus, instanţa a dispus confiscarea, în folosul statului, de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI