8.9 C
Bacău
sâmbătă, septembrie 24, 2022
AcasăSocialArme deținute ilegal, confiscate de polițiști

Arme deținute ilegal, confiscate de polițiști

„La data de 12 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 32 de ani, din comuna Prăjești care avea asupra sa o armă neletală supusă autorizării, confecţionată special pentru a produce zgomot, pe care în mod ilegal, intenţiona să o comercializeze. Acesta mai avea asupra sa 2 cutii cu muniţia aferentă. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

La data de 13 august a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Prăjești a fost depistat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase având asupra sa 2 arme neletale supusă autorizării, respectiv, armă de zgomot şi arma cu aer comprimat, pe care acesta intenţiona să le comercializeze. Tânărul mai avea asupra sa 174 cartuşe nepercutate şi 400 diaboluri. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, bănuitul ar fi procurat armele neletale din Italia şi le-ar fi introdus în Romania la finalul anului 2021. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată. Cele 2 arme neletale identificate, precum şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.” a transmis IPJ Bacău.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI