21.1 C
Bacău
joi, octombrie 6, 2022
AcasăSocialANM anunță că natura se dezlănțuie: cod portocaliu de vijelii pentru opt...

ANM anunță că natura se dezlănțuie: cod portocaliu de vijelii pentru opt județe din țară

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod portocaliu de averse pentru opt județe din țară, în timp ce cea mai mare parte a teritoriului va fi sub avertizare Cod galben. Codul portocaliu vizează județele Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și parțial județele Mehedinți și Sibiu. În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60-70 l/mp.

De asemenea, ANM a emis și o avertizare Cod galben care vizează restul țării, cu excepția județelor Arad, Timiș, Botoșani și Iași. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. Avertizările sunt în vigoare de luni de la ora 10.30 până marți la ora 22.00.

Sursa: stiripesurse.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI