8.9 C
Bacău
sâmbătă, septembrie 24, 2022
AcasăEconomicDepozitele la bănci ale populaţiei şi firmelor au crescut uşor în iulie

Depozitele la bănci ale populaţiei şi firmelor au crescut uşor în iulie

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut în luna iulie 2022 cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 485,216 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,7% (-4,6% în termeni reali), potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,2% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,3% faţă de luna iunie 2022, până la 302 miliarde lei. Comparativ cu luna iulie 2021, acestea s-au majorat cu 5,5% (-8,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3% faţă de luna anterioară, până la 159 miliarde lei, şi cu 0,2% (-12,8 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,8%, până la 143 miliarde lei, faţă de luna precedentă, iar faţă de luna iulie 2021 au înregistrat o creştere de 12,2% (-2,4% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,8% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 1,7% faţă de luna iunie 2022, ajungând până la nivelul de 183,253 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,9%, până la 37,133 miliarde euro). Comparativ cu luna iulie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 17,3% (17%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,02% faţă de luna iunie 2022, până la 126,430 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,2%, până la 25,619 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 13,1% (12,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 5,8% faţă de luna iunie 2022, până la 56,823 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 6,1%, până la 11,514 miliarde euro). Comparativ cu iulie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 28% (27,6% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Sursa: agerpres.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI