5.5 C
Bacău
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocialStudiu Clean Recycle: Doar 30% dintre elevii din România au învăţat la...

Studiu Clean Recycle: Doar 30% dintre elevii din România au învăţat la şcoală despre reciclarea deşeurilor 

Doar 30% dintre elevii din România au participat la programe în care au învăţat despre importanţa colectării selective şi reciclarea deşeurilor, în condiţiile în care o pondere redusă, de 11%, dintre deşeurile municipale sunt reciclate, relevă o analiză publicată, miercuri.

Potrivit datelor Clean Recycle, cele mai mari cantităţi de deşeuri sunt generate de şcolile din marile oraşe, majoritatea acestora fiind menajere, carton şi hârtie, ambalaje de plastic, PET-uri sau sticlă.

La nivelul anului 2007, doar 0,4% dintre deşeurile municipale erau reciclate, iar în 2019 ponderea a urcat la puţin peste 11%, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Din anul 2025, însă, ţintele impuse de Uniunea Europeană (UE) vor fi de 55%, iar România va avea de recuperat inclusiv decalajul educaţional, pentru a putea îndeplini ţintele de mediu, sunt de părere specialiştii în domeniu.

„Şcolile fac parte din instituţiile publice cu cele mai mari cantităţi de deşeuri generate anual, dar infrastructura de management al deşeurilor în cazul acestora este deficitară, mai arată analiza. Autorităţile locale sunt cele care sunt obligate să pună la dispoziţia şcolilor pubele special colorate, în care elevii şi profesorii să poată colecta selectiv”, se menţionează în analiza de specialitate.

Principalele deşeuri de ambalaje generate în România sunt hârtia şi cartonul, urmate de plastic, lemn şi metal.

În ceea ce priveşte reciclarea plasticului, România a cunoscut un avans considerabil privind valorificarea acestui tip de ambalaj periculos pentru mediu. Astfel, în zece ani, cantitatea de plastic reciclat a crescut de la 15% în 2008, la 43% în 2018.

Clean Recycle este unul dintre primii cinci jucători pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP). Compania gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc şi pun pe piaţă deşeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii, precum FMCG şi retail, agribusiness, automotive, distribuţie, producţie industrială, farmaceutice.

Sursa: agerpres.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI