12.3 C
Bacău
vineri, martie 29, 2024
AcasăSocialANM: Cod galben de ploi şi vijelii în întreaga ţară, până duminică...

ANM: Cod galben de ploi şi vijelii în întreaga ţară, până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, respectiv o alertă de vânt puternic, ce vizează treptat întreaga ţară, până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, primul Cod galben de vreme rea va fi valabil în perioada 16 septembrie, ora 12:00 – 17 septembrie, ora 12:00, în Banat, Oltenia, local în Crişana, Transilvania, Muntenia, în sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte.

În aceste regiuni, vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Meteorologii precizează că, în tot acest interval, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în regiunile sud-estice.

De asemenea, în perioada 17 septembrie, ora 12:00 – 18 septembrie, ora 20:00, va fi în vigoare al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă în vestul, nordul şi centrul ţării.

Temporar, va ploua, iar în regiunile sudice şi sud-estice vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice şi centrale.

Duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord şi centru, iar în zona montană înaltă trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Nu în ultimul rând, pe parcursul zilei de 18 septembrie, între orele 2:00 – 20:00, în toate regiunile vântul se va intensifica treptat. Astfel, în sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului şi la munte vor fi viteze în general de 55 – 75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h.

Sursa: agerpres.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI