16.1 C
Bacău
sâmbătă, septembrie 24, 2022
AcasăSocialSistemul secret descoperit de inspectorii RAR la o mașină mâncată de rugină...

Sistemul secret descoperit de inspectorii RAR la o mașină mâncată de rugină și cu pneurile uzate

Inspectorii RAR Bacău au identificat un sistem secret, prin care evacuarea gazelor şi a sunetului se face înainte de toba finală, la o mașină al cărei proprietar cerea redobândirea certificatului de înmatriculare.

Inspectorii RAR Bacău au avut zilele trecute o surpriză de proporții la verificarea uneu mașini, marca Volkswagen Golf. Proprietarului îi fusese reținut certificatul de înmatriculare, iar ca să îl recapete, autovehiculul trebuia să treacă de inspecția RAR.

Acesta nu numai că nu a primit înapoi certificatul de înmatriculare, dar i-a fost anulată și inspecția tehnică periodică. Inspectorii RAR Bacău au descoperit un sistem secret, prin care evacuarea gazelor şi a sunetului se face înainte de toba finală. În plus, mașina era plină de rugină, iar cauciucurile erau extrem de uzate și ar fi trebuit înlocuite de mult.

„Acel moment când investești toți banii în sistemul “exhaust cut-off” și nu îți mai rămân fonduri pentru repararea pragului străpuns de rugină sau înlocuirea anvelopelor complet uzate. Acest autovehicul s-a prezentat la RAR Bacău pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, dar colegii noștri au decis anularea ITP pentru deficiențele constatate”, au detaliat reprezentanții Registrului Auto Român (RAR), într-o postare pe pagina de Facebook.

Mașină de servicii funerare, reparată cu spumă și carton

Și la Vaslui, proprietarul unei mașini de servicii funerare a găsit de cuviință să inoveze, întărind pragurile care stăteau să cadă din cauza ruginii cu spumă şi carton.

„Colegii de la RAR Vaslui au avut o strângere de inimă când au văzut specificul vehiculului care a venit pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, dar abia ceea ce au constatat sub caroserie i-a îngrozit. Atragem atenţia că repararea pragurilor cu spumă şi carton nu face parte din metodele acceptate de normele legale în vigoare şi nici nu poate oferi garanţia că maşina este sigură pentru a fi condusă pe drumurile publice”, spun cei de la RAR.

„Nu o să ne convingeţi că şoferul a trecut accidental peste un tub cu spumă, aflat într-o cutie de carton, iar vehiculul a fost respins”, încheie ironic reprezentanţii RAR. 

La fel de ironici au fost şi mulţi dintre românii care au comentat la postarea Registrului Auto Român.

Sursa: adevarul.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI