-8.9 C
Bacău
miercuri, februarie 8, 2023
AcasăSocialAM SPUS ”DA” LA ”PROVOCARTE”

AM SPUS ”DA” LA ”PROVOCARTE”

Polițiștii și jandarmii au răspuns pozitiv la evenimentul care s-a desfășurat în Parcul Cancicov din municipiul Bacău, între orele 09.00 – 14.00, intitulat în mod sugestiv ”Provocarte”, la care au participat elevi și profesori din 17 școli din județul Bacău.

Astfel, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier au desfășurat activități educativ-preventive specifice, în sistem integrat, alături de ei fiind prezenți jandarmi și specialiști de la Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au abordat teme diverse, dar cu precădere s-au axat pe cele din sfera prevenirii delincvenței juvenile (răspunderea penală, consecințele săvârșirii de infracțiuni, anturajul, medierea conflictelor, violență și bullying), provocându-i pe elevi să se alăture și să fie de partea lor în ”Ia Atitudine, Spune STOP violenței”

Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au purtat discuții cu elevii despre metodele de siguranță și despre ce ar trebui să facă în diferite situații pentru a nu deveni victimile unor infracțiuni. De asemenea i-au răsplătit pe cei mici pentru curiozitate și interes cu orare, insigne, legitimații de polițiști și fișe de colorat cu tematică specifică.

Polițiștii de la Serviciul Rutier i-au învățat pe elevi despre importanța respectării regulilor de circulație, mesajul transmis de aceștia fiind unul foarte clar :”viața contează, alege să respecți regulile de circulație, nu doar să le cunoști”.

Copiii au fost interesați și de provocările meseriei de jandarm, mulți dintre ei visând la această meserie din dorința de a face ordine și o lume mai sigură.

În total, peste 700 de elevi care au ales să vină sămbătă dimineața în parc au învățat că educația și respectul pentru lege merg bine împreună.

Sursa: IPJ Bacău

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI