Până pe 30 mai 2025, în județul Bacău se desfășoară Campionatul școlar intrajudețean de atitudine ecologică „Vrem să avem un viitor – RECICLĂM DEEE”, un proiect dedicat conștientizării importanței reciclării deșeurilor electrice și electronice (DEEE) în rândul elevilor.
Inițiativa este organizată de Județul Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău, OIREP EcoPositive SA și Octogreen SRL.
Campionatul își propune să formeze comportamente responsabile față de mediu încă din rândul elevilor, încurajând colectarea selectivă și reciclarea corectă a deșeurilor electronice. Competiția se desfășoară la nivelul unităților de învățământ din întreg județul, prin acțiuni concrete de colectare, informare și implicare comunitară.
„Este esențial să educăm copiii și tinerii în spiritul protejării mediului. Acest campionat nu este doar o competiție, ci o lecție practică despre responsabilitate, sustenabilitate și viitor”, au transmis organizatorii.
Condiții de participare și informații detaliate referitoare la desfășurarea campionatului școlar:
https://www.csjbacau.ro/…/Campionatul+scolar…
