AcasăSocialReținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

Reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 05 noiembrie a.c., o patrulă de siguranță publică formată din polițiști și jandarmi din municipiul Onești au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul, deși avea ordin de protecţie provizoriu, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 metri faţă de părinții săi şi de locuinţa acestora, a revenit la domiciliu.

Față de bărbat a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, fiind reținut pentru 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestice:

• Să vă prezentați imediat la Poliţie pentru a depune plângere.

• Să vă adresați Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.

• Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.

• Să nu vă retrageți plângerea.

• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă apăra de agresor.

Apelați număr de urgență 112!

Sursa: IPJ Bacău

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI