,,În actualul context al facturilor exorbitante la energie electrică, puține sunt soluțiile oferite de guvern pentru a-i scoate pe cetățeni din impas. Măsurile luate până acum sunt pe termen scurt și foarte scurt, dar niciuna nu face referire la o imagine mai de ansamblu.
Unii români, precauți, și-au depus dosar pentru a beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri solare prin programul Casa Verde Sisteme Voltaice, care părea foarte promițător, încă din 2019, când acesta a apărut. Mare le-a fost mirarea tuturor când sistemul s-a prăbușit și programul s-a blocat.
Dacă programul ar fi funcționat, mulți dintre aplicanți ar fi avut deja montate panourile, înainte de scumpirea prețurilor la energie. De aceea am înaintat o întrebare Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la derularea acestui program atât de necesar.
În programul Casa Verde s-au înregistrat peste 45.000 de dosare, însă autoritățile competente nu au reușit nici până acum să analizeze aceste dosare, motivând că nu dispun de resursele necesare analizării lor.
Din răspunsul primit de la MMAP am constatat că urmează să se deschidă o nouă sesiune a acestui program, cu proceduri mai simplificate. Dar ce ne facem cu cei care au depus deja dosarele și sunt în așteptare de atâta timp? Rămân blocați într-un sistem din care nu mai au scăpare.
Se pare că diminuarea facturilor mari ale gospodariilor nu e deloc o prioritate a actualei guvernări, care ar fi trebuit să ofere soluții mai bune și pe termen lung pentru cetățeni.”, a transmis într-o postare deputatul, Cristian Paul Ichim.
