AcasăSocialSJU Bacău introduce programarea online și telefonică pentru pacienți. Bonurile de ordine...

SJU Bacău introduce programarea online și telefonică pentru pacienți. Bonurile de ordine nu mai sunt necesare

Presedintele Consiliul Județean Bacau, Valentin Ivancea impreuna cu Conducerea SJU Bacau, au decis eliminarea programarilor prin bonuri de ordine la Ambulatoriul de specialitate adulti/copii al SJU Bacau.

Având în vedere nenumăratele situații sesizate de pacienți cu privire la aglomerarea de la Ambulatoriul de specialitate Adulți/ Copii al SJU Bacău precum și constatările personale la fața locului, împreună cu echipa de conducere a spitalului, am analizat, în ultima perioadă, modalitățile prin care putem asigura acces la consultații într-un mod transparent și eficient.

Prin implementarea unor măsuri optime, am convingerea că putem aplica, ca și în sistemul de sănătate privat, un mod de lucru care să faciliteze accesul pacienților la serviciile medicale oferite în sistemul public, într-un mod nediscriminatoriu şi nepărtinitor.

Astfel, s-a decis eliminarea bonurilor de ordine și implementarea unui sistem online de programare.

Concret, pacienții care vor să se programeze pentru consultații au la dispoziție două variante:

Sistemul electronic https://programari.spitaluljudeteanbacau.ro/Programari…

Serviciul CALL CENTER- gândit special pentru persoanele care nu au acces la internet.

În completarea investițiilor pe care le inițiem pentru îmbunătățirea infrastructurii spitalicești, vom pune accent permanent pe respectarea drepturilor pacienților & demnității acestora în relația cu Spitalul Județean de Urgență Bacău și identificarea modalităților prin care putem soluționa aspectele negative cu care aceștia se confruntă.

În acest sens, dacă aveți sugestii/reclamații cu privire la sistemul de programare a consultațiilor le puteți transmite accesând: https://www.spitaluljudeteanbacau.ro/contact/

Sursa: Consiliul Județean Bacău

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI