Într-un discurs emoționant, domnul deputat Cristian-Paul Ichim (neafiliat) a adus un omagiu celor care și-au sacrificat viețile în timpul Revoluției din decembrie 1989, subliniind importanța de a nu uita trecutul pentru a construi un viitor solid pentru țară.
,,În această perioadă a anului comemorăm victimele din decembrie 1989, iar la 34 de ani de la acele momente cumplite, ne amintim cu responsabilitate de tot ceea ce s-a întâmplat atunci.
Avem datoria de a onora amintirea celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne aflăm în această clădire şi să-i reprezentăm pe cetăţenii români în deplină libertate şi conform principiilor democraţiei.
Revolta românilor începută la Timişoara s-a extins rapid în toată ţara şi a fost atât de puternică, încât a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă. Toate astea au venit însă cu preţul vieţii a mii de români şi durere imensă pentru familiile lor. Și, iată că după 34 de ani, avem în continuare întrebări fără răspuns referitoare la autorii agresiunii criminale împotriva protestatarilor paşnici.
Pentru toată România, evenimentele din decembrie 1989 au adus libertate, demnitate şi democraţie, valori fundamentale pentru care merită să lupţi, indiferent de circumstanţe. Fiecare dintre noi, astăzi, prin rolul pe care îl are în societate, avem datoria să continuăm să credem în ele şi să le apărăm. Trebuie să facem asta pentru viitorul acestei naţiuni, pentru cei tineri, care nu au avut ocazia să vadă şi să simtă bucuria victoriei sau durerea sacrificiului acelui moment important.
Nu avem voie să uităm niciodată deceniile cumplite ale comunismului şi trebuie să ne asigurăm că nu vom mai trece din nou prin asemenea suferinţe. Astăzi, România a câştigat un prezent şi un viitor european. Apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO reprezintă mărturii ferme ale angajamentului comun, de a ne desprinde de trecut şi a privi cu încredere spre un viitor cu valori europene.Însă nu suntem feriţi complet de pericole. Creşterea alarmantă a extremismului în întreaga Europă este un semn clar că mai sunt multe de făcut. Tocmai de aceea trebuie să fim vigilenţi, să aducem în centrul opiniei publice şi să sancţionăm orice derapaj, indiferent în care tabără ne-am situa.Investiţiile în educaţie, sănătate, sport, economie, consolidarea statului de drept, independenţa justiţiei, promovarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, apărarea integrităţii şi suveranităţii statului, promovarea culturii şi a tradiţiilor naţionale, fiecare în parte şi toate la un loc, reprezintă stâlpii de bază a unui stat sănătos. Nu avem voie să ne lăsăm manipulaţi de discursuri politicianiste din partea unora care cred că pot evalua, după criterii personale şi subiective dragostea de ţară.
Avem datoria să continuăm să credem în viitorul acestei naţiuni. Există soluţii şi avem resurse! Împreună, putem face o Românie mai bună!”, a transmis deputatul Cristian-Paul Ichim.
Sursa foto: cdep.ro
