Astăzi, 19 februarie, românii celebrează una dintre cele mai mari figuri culturale ale lumii, Constantin Brâncuși. Este o zi de bucurie și mândrie pentru naționalitatea noastră, dar și de reflecție asupra locului și rolului artei în societatea contemporană. Cu această ocazie, deputatul Cătălina Ciofu (Grupul Parlamentar al PNL) evidențiază impactul impresionant al operei lui Constantin Brâncuși în promovarea valorilor artistice autentice și în încurajarea educației culturale, subliniind necesitatea consolidării accesului la artă pentru toți cetățenii.
Astăzi, 19 februarie, îl sărbătorim pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi români, în ţară şi peste hotare, un nume de referinţă al culturii europene – Constantin Brâncuşi.
Desigur, sentimentele predominante în această zi sunt cele de bucurie şi mândrie – la urma urmei, suntem conaţionali cu unul dintre geniile culturii mondiale, nu-i aşa? Aşa este, însă, în ceea ce mă priveşte, sentimentele mele sunt oarecum amestecate. Asemenea unei sculpturi de Brâncuşi, care evocă un pic din misterul, un pic din graţia, dar parcă şi un pic din tristeţea aceea tipică românului plecat peste hotare, şi eu râd cu un ochi, dar plâng cu altul când îmi aduc aminte de povestea sufletului din spatele mâinilor magice din Hobiţa. De ce? Pentru că, asemenea multor români, nici Brâncuşi nu a cunoscut afirmarea şi aprecierea în ţara sa natală, ci tot printre străini.
Desigur, Parisul epocii era, probabil, capitala culturală a lumii şi ar fi fost greu să ne imaginăm că perspectivele artistice ale lui Brâncuşi ar fi fost aceleaşi pe malurile Dâmboviţei. Geniul oltean a simţit, probabil, cât de mare putea fi şi a vrut să crească (parafrazându-i, de altfel, exprimarea) printre titanii asemenea lui, or aceştia se strânseseră, atunci, pe străduţele, în cafenelele şi în celelalte stabilimente ale Parisului, deci cumva prezenţa lui Brâncuşi acolo este de înţeles.
Astăzi, însă, vremurile sunt diferite, iar tehnologia ne apropie mai mult decât o făcea atunci. Desigur, România nu este, încă, un pol cultural mondial, dar pentru români, nici un alt loc nu este acasă. De aceea, întrebarea este: cum putem face ca tinerii noştri artişti să rămână acasă? Să se împlinească aici, nu printre străini? Să înveţe, să călătorească, dar să se întoarcă? Suntem datori să găsim răspunsul la această întrebare, pentru că ea, cultura, este o investiţie pe termen lung şi foarte lung, ale cărei rezultate nu sunt niciodată sigure, dar atunci când apar poartă numele poporului care le oferă lumii mai departe decât orice!
Sursa: cdep.ro
Sursa foto: cdep.ro