AcasăAdministratie-PoliticLucian Daniel Stanciu Viziteu anunță modernizarea Bazei Sportive „Constantin Anghelache” în Bacău

Lucian Daniel Stanciu Viziteu anunță modernizarea Bazei Sportive „Constantin Anghelache” în Bacău

Într-o mișcare menită să îmbunătățească infrastructura sportivă din Bacău, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a dezvăluit planurile de modernizare a Bazei Sportive „Constantin Anghelache”. Proiectul ambțios vizează transformarea complexului într-un centru sportiv modern și funcțional, cu facilități adaptate atât sportivilor, cât și publicului larg.

,,Noul Complex Sportiv va avea o sală de conferințe, cabinet medical și de control antidoping, cameră de prim ajutor, vestiar jucători, vestiar arbitri și grupuri sanitare. La etaj vor fi birouri, vestiare, sală multifuncțională, dormitoare și grupuri sanitare.

Proiectul prevede reabilitarea terenului de joc pentru nivel competițional mediu. Se va monta o instalație nocturnă, iar terenul va fi dotat cu o instalație de irigat automată. Pentru suprafața de joc vor fi montate rulouri de gazon așezate și întreținute de personal specializat.

Vom amenaja două terenuri sintetice de fotbal care vor fi dotate cu porți de joc și sistem de iluminat nou, nocturn.

Cum am promis, continuăm demersurile pentru noul stadion municipal. În ciuda tuturor piedicilor, cu multe eforturi, am reușit să primim o alocare de la bugetul de Stat, însă una infimă. Este nevoie de aproximativ 110 milioane euro și doar guvernul poate finanța o asemenea investiție. Chiar și acest puțin primit, îmi confirmă că există o posibilitate să dispară opoziția care se opune construirii stadionului municipal!

Modenizăm Bacăul și prin îmbunătățirea infrastructurii sportive”, a transmis primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Video: https://www.facebook.com/luciandanielstanciuviziteu/videos/1086389475752637

Sursa: Lucian Daniel Stanciu Viziteu (facebook)

Sursa foto: Lucian Daniel Stanciu Viziteu (facebook)

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI