,,PNL susține impulsionarea profesioniștilor din administrația publică locală
PNL a susținut permanent că potențialele majorări salariale pentru parlamentari sunt neadecvate, în actualul context economic complicat și delicat. Am reușit să păstrăm un echilibru solid în ceea ce privește corectitudinea deciziilor noastre politice. Am susținut categoric că trebuie să asigurăm echitate și corectitudine tuturor categoriilor plătite din fonduri publice.
În această idee, este o realitate faptul că salariile din administrația publică locală au rămas înghețate din anul 2018. Ultima actualizare a fost decisă prin raportarea la salariul minim din anul 2021, nu din 2022.
Pe de altă parte, dacă vrem profesioniști, iar administrația publică locală din România are mare nevoie de ei, este obligatoriu să îi și motivăm salarial.
Discuțiile apărute pe marginea subiectului creșterii salariilor primarilor au confirmat demagogia unor partide, iar românii trebuie să știe adevărul.
Parlamentarii AUR au votat inițial, în Senat, majorarea salariilor pentru toți demnitarii, atât pentru primari și parlamentari, cât și pentru alte categorii! Apoi, tot reprezentanții AUR au sărit să facă „circul” deja consacrat, contestând votul prin care se acordau salarii mai mari primarilor. Aceasta abordare din partea AUR denotă lipsa experienței și a înțelegerii activității de anvergură a Primăriilor, a modului de gestionare și administrare a resursei umane calificate și expertizată. Reprezentanții lor nu au experiența muncii depuse de primari, nu știu ce se întâmplă în primării, nu au habar cum se conduce o primărie sau cât este de greu să păstrezi profesioniștii în administrația publică.
Reprezentanții USR sunt și ei, la rândul lor, campioni la țipat! Ei spun că este corupție, dar, în realitate, încurajează corupția, atunci când afirmă că salariile primarilor trebuie să rămână mici. Ei susțin că nu sunt profesioniști în funcții publice (în afară de ei, bineînțeles)! Dar, în același timp, încurajează deprofesionalizarea primăriilor, dizertând că salariile primarilor trebuie înghețate.
USR protestează că veniturile aleșilor locali s-au mărit cu câteva sute de lei, dar, în același timp, uită că primarii lor își transferă milioane din banii primăriei la ONG-urile de acasă, precum cazul Coliban de la Brașov! Sau că plătesc, din banii contribuabililor, de trei ori aceleași servicii de salubritate, precum exemplul dat de doamna Clotilde de la Sectorul 1. În loc să de-a dovadă de demagogie și populism, USR ar face mai bine să explice românilor „gaura” de un miliard pe care au dat-o bugetului de stat, prin achizițiile supradimensionate de vaccinuri, girate de oamenii lor, pe care acum le aruncăm la gunoi.
Prin creșterea salariilor aleșilor locali, sunt încrezătoare că vom avea o siguranță sporită în ceea ce înseamnă administrarea bugetelor locale, atragerea fondurilor europene, elaborarea și implementarea proiectelor pentru dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă.
În concluzie, PNL a făcut și face exact ceea ce trebuie! Pentru români și pentru bunăstarea României!”, a transmis într-o postare deputatul, Elena Hărătău.
