Ministerul Educației aduce noutăți importante pentru anul școlar 2024-2025.
Ligia Deca, ministra liberală a Educației, a anunțat că au fost trimise la Monitorul Oficial și urmează să fie publicate două dintre cele mai importate documente pentru școli: Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și Statutul elevului. Vor intra în vigoare de la începutul acestui an școlar.
Inovații și debirocratizare în școli
„Am păstrat ce a fost bun din perioada pandemiei, prin valorificarea instrumentelor digitale. În situații excepționale, orele se vor putea desfășura online sau hibrid. De asemenea, pentru debirocratizare, o serie de documente realizate în școli vor putea fi stocate în format digital. Ne dorim să încurajăm participarea școlilor la proiecte europene, prin urmare, acolo unde se derulează mai mult de trei astfel de proiecte, școlile pot numi un coordonator pentru proiecte europene”, a spus liberala.
Transparență și siguranță
Potrivit acesteia, pentru ca toți cei interesați să fie informați în ceea ce privește siguranța copiilor, școlile vor publica autorizația de securitate la incendiu, precum și autorizația sanitară de funcționare, iar în cazul în care aceste autorizații nu sunt deținute, școlile vor informa în acest sens.
„Am ținut cont de propunerile profesorilor și am introdus prevederea conform căreia se va acorda o notă la purtare la sfârșitul fiecărui interval de învățare. Este important de știut că această notă vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament. Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcție de numărul de absențe”, a subliniat ministra Educației.
Conform declarațiilor făcute, referitor la numărul absențelor nemotivate pentru care se scade media la purtare – am revenit la prevederea conform căreia media va scădea cu un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate, față de propunerea de 40, din proiectul lansat în consultare publică.
Măsuri disciplinare flexibile
„Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație. În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor. Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă”, a transmis Ligia Deca.
sursă: Ligia Deca
sursă foto: Ligia Deca
