,,În noua sesiune parlamentară, am fost reconfirmat în funcția de vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților și în cea de vicepreședinte al comisiei pentru mediu și echilibru ecologic. În continuare, voi activa și în comisia pentru afaceri europene și în cea de agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii speciale.
Avem în aceste luni ca obiective aprobarea unor reforme consistente, în domenii extrem de importante pentru PNL – legile justiției și legile educației, dar și actele normative ce țin de reformele din PNRR.
Voi continua, totodată, să susțin din Parlament cele mai bune proiecte pentru județul Bacău și pentru cetățenii săi, dar și să monitorizez îndeaproape realizarea Autostrăzii A7, un obiectiv de investiții pe care băcăuanii îl așteaptă de mult timp și care va contribui semnificativ la dezvoltarea județului nostru.”, a transmis într-o postare deputatul,Mircea Fechet.
