11.6 C
Bacău
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăEconomicRomânia în fruntea clasamentului european al inflației: Recordul de inflație se menține...

România în fruntea clasamentului european al inflației: Recordul de inflație se menține pentru a treia lună consecutivă

Inflația în zona euro a scăzut la 2,4% în martie, conform datelor publicate de Eurostat, ceea ce crește speranțele privind posibila reducere a ratelor dobânzilor în vara aceasta, conform informațiilor CNBC.

Economiştii chestionaţi de Reuters estimaseră că inflaţia se va menţine constantă faţă de luna precedentă, la 2,6%.

Rata de bază a inflaţiei, excluzând energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a încetinit de la 3,1% la 2,9% fiind, de asemenea, sub aşteptări.

Cu toate acestea, inflaţia în sectorul serviciilor – un indicator cheie pentru Banca Centrală Europeană – a rămas blocată la 4% pentru a cincea lună consecutiv, indicând o presiune continuă din partea creşterii salariilor.

Un alt indicator important pentru BCE anunţat miercuri, rata şomajului în zona euro, a fost de 6,5% în februarie, stabilă faţă de ianuarie, dar în scădere de la 6,6% în februarie 2023.

Creşterile de preţuri în Franţa şi Spania au fost mai mici decât se prognozase săptămâna trecută.

Marţi, inflaţia generală în cea mai mare economie a blocului, Germania, a fost estimată la un minim al ultimilor trei ani, de 2,2%.

Pieţele se aşteaptă ca banca centrală a zonei euro să înceapă să reducă costurile îndatorării în iunie – o poziţie reflectată în mesajele recente ale factorilor de decizie BCE.

BCE urmează să organizeze o reuniune de politică monetară pe 11 aprilie.

Link: https://www.stiripesurse.ro/romania-conduce-topul-celor-mai-mari-inflatii-din-ue-suntem-campioni-deja-pentru-a-treia-luna_3281179.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: euronews.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI