Un număr de unsprezece țări au decis să reintroducă controalele la frontieră, printre acestea numărându-se Italia, Slovenia, Austria, Germania, Franța, Cehia, Polonia, Slovacia, Suedia, Danemarca și Norvegia, inclusiv acele țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar participă la acordul Schengen.
Delicata criză internațională, riscul din ce în ce mai mare ca conflictul arabo-israelian să se extindă în întreg Orientul Mijlociu, atacurile și alarmele repetate din unele orașe europene au determinat Italia și alte 10 țări să-și închidă granițele, iar Comisia Europeană a primit notificări oficiale cu privire la suspendarea liberei circulații prevăzute de Tratatul Schengen. Astfel, controalele la frontieră au fost reintroduse. Guvernul italian a decis să reintroducă controalele la granița cu Slovenia, întrucât: „Măsurile poliției la frontiera italiano-slovenă nu sunt adecvate pentru a asigura securitatea necesară”. Supravegherea italiană a fost întărită și la granițele cu alte teritorii, precum Austria și Elveția. Ministrul de interne Piantedosi a anunţat că va fi acordată o atenție deosebită tranzitului migranților. Deciziile au fost luate şi în lumina știrilor referitoare la atacatorul de la Bruxelles care debarcase la Lampedusa și care a stat destul de mult în Italia, chiar şi atunci când începuse să se radicalizeze.
„Slovenia subliniază necesitatea caracterului temporar și proporțional al acestei măsuri, măsurile trebuie să fie proporționale și prietenoase față de cetățenii noștri, pentru a nu rupe legăturile culturale, de prietenie și de familie ale persoanelor care trăiesc de-a lungul graniței”, a spus agenției La Presse un purtător de cuvânt a reprezentanței slovene în UE.
Nivelul de alertă este ”înalt”
Nivelul de alertă este „înalt”, a spus ministrul de externe Antonio Tajani, chiar dacă „în Italia nu avem niciun risc de atacuri”. Însa miercuri seara, ministrul apărării Guido Crosetto a explicat cum un episod precum cel al spitalului lovit din Gaza i-ar putea „aprinde” și pe lupii singuratici care decid să „lupte împotriva lumii”.
Între timp, după summitul extraordinar al celor 27 privind Orientul Mijlociu, președinția rotativă a UE (Spania) a început activarea metodelor de răspuns integrat la crize politice (IPCR) în regim deplin. IPCR este mecanismul de răspuns la criză al Consiliului. Acesta sprijină luarea rapidă și coordonată a deciziilor la nivelul politic al UE în cazul unor crize grave și complexe, reunind statele membre, instituțiile UE și alți parteneri cheie, inclusiv actori externi relevanți, cum ar fi Națiunile Unite și țările terțe.
Timp de zece zile (perioadă care poate fi prelungită pană la 6 luni), punctele de trecere principale de la granița dintre Italia și Slovenia vor fi supravegheate 24 de ore din 24, în timp ce cele secundare, doar ocazional.
Autoritățile au detaşat aproximativ 350 de ofițeri a căror sarcină este cea de a ajuta organele locale să aplice legea în această activitate de control a documentelor. Numai la Trieste au fost trimişi o sută patruzeci de bărbaţi (între Armată și Poliție), cel puțin 110 la Udine şi 75 la Gorizia. Nu vor exista bariere fizice, asigură consilierul pentru imigrare Pierpaolo Roberti, iar zona care va fi monitorizată se întinde pe o suprafaţă de 100 km..
Consorțiul Italian de Solidaritate care se ocupă de migranți în Trieste, definește într-o notă restabilirea controalelor la frontieră drept „instrumentală”. Potrivit asociaţiei, obiectivul este reînceperea respingerilor migranţilor ilegali de-a lungul rutei balcanice.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România/STIRIPESURSE.RO
Sursa foto: hotnews.ro