Simona Halep a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă marilor sportivi din întreaga lume. Lumea tenisului este zguduită de acest anunț, iar sportiva noastră s-a declarat șocată de aflarea veștii. Simona Halep riscă acum până la 4 ani de suspendare.
Simona Halep a fost azi suspendată provizoriu din tenis, după ce un test a ieșit pozitiv la una dintre substanțele aflate pe lista celor interzise. Sportiva noastră și-a încheiat sezonul competițional prematur, după înfrângerea suferită în primul tur la US Open. Azi, fostul lider mondial din WTA a anunțat că „începe cea mai dificilă luptă din cariera ei”, în încercarea de a-și dovedi nevinovăția.
În cazul în care sportiva noastră nu reușește să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj, ea riscă până la patru ani de suspendare, conform regulamentelor antidoping existente în vigoare (în cazul unui medicament precum Roxadustat). „Sportivii pot obţine o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat şi acceptă sancţiunea”, transmite AP.
SIMONA HALEP RISCĂ PÂNĂ LA 4 ANI DE SUSPENDARE ÎN SCANDALUL DE DOPAJ
„Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)”, a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters. „Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)”, a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.
Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Grand Slam, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: „Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani”. Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.
Sursa: eurosport.ro
