22.7 C
Bacău
marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocialDe ce trebuie să ții cont când îți alegi liceul. Sfaturile care...

De ce trebuie să ții cont când îți alegi liceul. Sfaturile care te ajută să nu regreți decizia

După afişarea rezultatelor finale la Evaluarea Naţională, o să urmeaze o nouă etapă importantă pentru absolvenţii claselor a VIII-a: alegerea liceului potrivit. Anul acesta, înscrierea la liceu se face în perioada 4-11 iulie.

Specialiștii spun că elevii au nevoie de îndrumare din partea părinților, atunci când aceștia își aleg liceul. Însă nu trebuie să se țină cont de cât de bun e liceul sau cât de aproape e de casă, ci de înclinațiile copilului.

Cum începi căutarea

În primul rând, ca părinte, trebuie să vezi ce abilități și-a dezvoltat copilul până la această vârstă. Îi place șahul, matematica și fizica? Îi place să scrie coduri și să se joace pe computer? Îi place să citească și să învețe limbi străine?

Descoperirea pasiunilor sale devine importantă în contextul în care îi vei conștientiza profilul: uman sau real. E pe profilul real, matematica-fizică-informatică sau mai degrabă pe profilul uman limbi stăine-română-științe sociale.

La stat sau la privat

Îți dorești pentru copilul tău un liceu de stat sau privat. Vrei un liceu clasic sau liceu hibrid (care îmbină orele la sală cu cele online). Sunt întrebări care trebuie luate încă de la început în calcul.

După terminarea liceului, ce planuri are copilul tău? Își dorește să aleagă o facultate în România sau să studiezi în străinătate. Aici este foarte importantă părerea ta, ca părinte, pentru că sprijinul tău moral și material este definitoriu.

Știm că poate că îți pare îndepărtată încă facultatea, dar timpul trece repede, iar dacă pornești de la început cu o strategie bună, totul îți va părea mult mai ușor.

Fă o listă cu liceele preferate

Ajută-l pe copil să își facă o listă cu licee preferate. Vezi împreună cu el ce note de intrare au și ce promovabilitate.

Vezi locațiile liceelor și calculează cât timp va aloca transportului pe perioada celor 4 ani de studiu.

Citește multe forum-uri, review-uri și încearcă să vezi care sunt stilul, organizarea și atitudinea față de liceeni.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere la liceu se calculează din nota de la Evaluarea Naţională, în proporţie de 80 la sută, şi media anilor de gimnaziu, în proporţie de 20 la sută.

Ce nu trebuie să uite elevii este să completeze fişa de opţiuni cu cât mai multe variante. Profesorii spun că mediile de admitere se pot schimba de la un an la altul, aşa că există riscul să rămână pe dinafară dacă nu au completat toate căsuţele din foaie.

Locuri alocate pentru licee

Potrivit HG-ului privind cifra de școlarizare pentru 2022-2023, la clasa a IX-a sunt alocate 130.600 de locuri (învățământ cu frecvență zi) la nivel național și 11.000 de locuri sunt alocate pentru clasa a IX-a, învățământ cu frecvență seral și frecvență redusă.

Calendar admitere liceu 2022

Toți elevii trebuie să rețină un lucru: completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 4-11 iulie, iar repartizarea propriu-zisă pe 14 iulie 2022.

Astfel, în perioada 4 – 11 iulie 2022, se completează opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de părinții acestora, asistați de diriginți. Apoi se vor introduce în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) informațiile din fișele de înscriere.

La 14 iulie 2022 are loc repartizarea computerizată în învățământul liceal. Între 15 și 20 iulie se depun dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

Sursa: m.ziare.com

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI