Gabi Costin a fost declarat câștigătorul Trofeului Bacău Fest Monodrame pentru rolul său din „Eu sunt propria mea soţie – Charlotte”, producție prezentată la Teatrul Mic din București.
Juriul care a decis câştigătorul acestei ediţii de concurs i-a avut în componenţă pe regizoarea Maria Rotar, actorul Nicu Mihoc şi regizorul Radu Nichifor.
Gabi Costin a fost desemnat şi câştigătorul Premiului actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor – Dinu Apetrei”, dar şi al Premiului voluntarilor „Ştefan Iordache”. Câştigătorul nu a putut fi prezent la gală deoarece a trebuit să plece la Baia Mare unde era invitat la festivalul din localitate.
Actorul Nicu Mihoc, membru în juriul care a decis câştigătorul Trofeului Bacău Fest Monodrame, a afirmat că textele prezentate în concurs au fost „surprinzător foarte bune”.
„Au fost texte foarte bune şi m-a impresionat că două dintre spectacole sunt scrise de actriţele care au jucat şi mă refer aici la Lucia Mărneanu şi la Edith Alibec. Sunt texte scrise de ele şi interpretate de ele şi se simte ceva foarte ok, adică erau personale, cumva. Una e să joci un text care e scris de altcineva şi ţi-a plăcut ţie, dar nu prea ţi se adresează, şi alta e când scrii pentru tine şi merge din suflet. Câştigătorul, Gabi Costin, pentru mine a fost o bucurie profesională maximă, pentru că nu am crezut că la imensitatea lui – este un actor foarte viril, foarte puternic – este atât de fragil şi atât de ludic, extraordinar de ludic”, a declarat, pentru AGERPRES, Nicu Mihoc.
El a precizat că le-a transmis organizatorilor festivalului că textele de la monodramă, piesele premiate la dramaturgie, ar trebui „să se joace, să se facă pentru la anul”.
Întrebat cum s-a simţit actorul când a trebuit să jurizeze un alt actor, Nicu Mihoc a răspuns: „Am fost bucuros că am putut să jurizez alţi actori, în sensul că m-am bucurat că avem cui să dăm premii. Ne-am fi dorit să fie un podium cu trei câştigători, dar astea au fost condiţiile. Am fost bucuros că am văzut actori, că m-am întâlnit cu trupa de la Bacău, cu trupa tânără, o trupă minunată”.
La ediţia din acest an a Bacău Fest Monodrame au fost în concurs nouă actori şi actriţe, de la teatre de stat, trupe independente sau cu producţii proprii.
La concursul de dramaturgie monodramă, juriul, format din Monica Andronescu – critic de teatru, Irina Cerchia – editor de carte şi traducătoare şi Doru Vatavului – dramaturg, a decis ca Premiul „Valentin Nicolau” să meargă la Teodora Savu, pentru textul „I will set this plane on fire”.
Teodora Savu este la al doilea premiu câştigat la Bacău Fest Monodrame, după cel din 2022 cu textul „Menada”.
„Sunt foarte mândră şi foarte recunoscătoare că în două ediţii diferite juriile au apreciat textele mele. Este foarte plăcut că textele mele sunt apreciate de oameni din domeniu. Cum am făcut ca textele să fie declarate câştigătoare nu ştiu. Pentru textul de anul acesta urmăream de mai mult timp foarte multe filme şi, inclusiv, cazuri reale. Am citit, de asemenea, foarte multe cărţi pe tema dependenţei. Nu ştiu din ce motiv mereu am fost intrigată de zona asta şi îmi doream ca la un moment dat să ajung să înţeleg atât de bine fenomenul încât să pot să scriu ceva despre asta. Am tot amânat pentru că aveam senzaţia că am nevoie de mai multă documentare şi anul ăsta am zis ca a venit momentul şi aş putea să încerc”, a declarat Teodora Savu, pentru AGERPRES.
Premiul al doilea a fost câştigat de Alexandra Radu pentru textul „Chirpici” şi premiul al treilea de Bogdan Drumea pentru textul „Aproape de lumină”.
Cea de a XXX-a ediţie a Festivalului Bacău Fest Monodrame s-a încheiat cu o reprezentaţie a spectacolului „Audiţia” de Aleksandr Galin, în regia lui Octavian Jighirgiu.
Producţia teatrului gazdă îi are în distribuţie pe Daniela Vrînceanu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Simona Nica, Eva Cosac, Mădălina Mihai, Bogdan Buzdugan, Ştefan Ionescu, Matei Bogdan, Alexandru Bodron, Dumitru Rusu.
Timp de cinci zile, între 9 şi 13 mai, Teatrul Municipal „Bacovia” a organizat a XXX-a ediţie a Festivalului Bacău Fest Monodrame.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a fost partener media al evenimentului.
Link: https://www.agerpres.ro/cultura/2024/05/14/actorul-gabi-costin-a-castigat-trofeul-bacau-fest-monodrame–1294298
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: teatrulelisabeta.ro
