În intervalul 25-26 Iulie a.c., județul Bacău s-a aflat sub următoarele atenționări meteorologice:
– atenționare meteorologică COD GALBEN emisă de ANM pentru intervalul 25 iulie, ora 17:00 – 26 iulie, ora 10:00
– atenționare meteorologică COD PORTOCALIU emisă de ANM pentru intervalul 25 iulie, ora 20.20 – 25 iulie, ora 21.00.
A fost emis mesaj RO-ALERT
În urma manifestărilor fenomenelor hidrometeorologice prognozate în perioada 25-26 Iulie a.c., in dispeceratul integrat ISU – SAJ au fost înregistrate, într-un interval de două ore, aproximativ 165 de apeluri pentru semnalarea de către cetățenii județului Bacău a unor diferite evenimente și pagube produse la nivelul localităților afectate (copaci căzuți, fire electrice desprinse/rupte, acoperișuri deteriorate, autovehicule avariate etc).
În intervalul menționat, pompierii băcăuani au acționat pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase, în 23 de localități, după cum urmează: Mun. Bacău, Onești și Moinești, oraș Comănești și comunele: Nicolae Bălcescu, Colonești, Bălaneasa, Hemeiuș, Măgura, Dumbrava, Itești, Podiș, Berzunți, Săucești, Mărgineni, Bălăneasa, Răcăciuni, Parincea, Strugari, Berești-Tazlău, Livezi și Oituz.
Pentru gestionarea operativă a intervențiilor, în misiunile pentru înlăturarea efectelor negative, au fost angrenați *77 de pompieri militari, ce au încadrat 22 de mijloace.
S-a acționat în cooperare cu Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, cu forțe din cadrul Inspectoratului Județean de
Poliție, precum și cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Serviciul Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.
Premergător situației descrise, au fost dispuse următoarele măsuri:
– transmiterea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din zonele vizate a măsurile specifice ce trebuie adoptate în cazul producerii unor fenomene meteorologice periculoase în vederea informării populației;
– menținerea legăturii permanente cu comitetele locale aflate sub incidența avertizărilor meteorologice;
– verificarea tuturor mijloacelor destinate intervenției la inundații și fenomene meteo periculoase.
De asemenea, pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor, la nivelul inspectoratului a fost crescută capacitatea operațională și a fost activată grupa operativă.
Sursa: ISU Bacău
Sursa foto: ISU Bacău
