Zilele următoare vor începe înscrierile la prima campanie de sterilizare gratuită din anul acesta, programată să aibă loc pe 29 martie. Bacăul se pregătește să ofere încă o dată un exemplu solid de implicare în binele animalelor fără stăpân.
Prima campanie de sterilizare gratuită din 2024. O sală nouă de tratamente la adăpsotul public pentru câini fără stăpân și peste 10 tone de hrană.
Zilele următoare vor începe înscrierile la prima campanie de sterilizare gratuită din anul acesta, care va avea loc pe 29 martie.
2024 a venit cu vești foarte bune pentru cățeii din adăpostul Primăriei Municipiului Bacău.
Achiziția de hrană uscată si umedă demarată de Primăria Municipiului Bacău la finele lui 2023 s-a concretizat.
S-au livrat cele 10 tone de hrană uscată, și s-au depozitat în condiții optime în containerele achiziționate special pentru acest lucru.
De asemenea, pentru cățeii aflati în recuperare medicală, pentru cei puppy și pentru cei junior, s-au achiziționat 500 de conserve de hrană umedă. Este pentru prima dată când Primăria Bacău achiziționează hrană umedă pentru căței.
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a semnat două contracte pentru achiziția de hrană câini pentru 2024.
„Bunăstarea câinilor din adăpost este o prioritate pentru administrația Municipiului Bacău, care face astfel parte dintr-un club exclusivist al marilor orașe care au decis să renunțe la eutanasiere, alegând ca soluție sterilizarea masivă. Avem echipă medicală de top. Avem stoc de hrană umedă și uscată. Avem contract nou pentru hrană cu Agricola Bacău.
Suntem adăpost de stat. Adăpostul Primăriei Municipiului Bacău.” a declarat Dinu Pâncescu, administratorul adăpostului.
Separat, Primarul Municipiului Bacău a semnat și un contract de achiziție hrană proaspătă de la partenerul adăpostului, „Agricola Bacău”, cei care susțin de ani de zile, cu titlu gratuit, câinii din Adăpostul Primăriei Bacău.
Și pentru ca stocul să fie și mai mare, recent a mai fost primită o donație de două tone hrană uscată din partea unei asociații.
Marți a început dotarea cu echipament a unui container ce va fi dedicat puilor. Containerul e prevăzut din fabrică (realizat pe comandă) cu încălzire cu termostat, chiuvetă, instant pentru apă caldă, ferestre tip termopan, prize și corpuri de iluminat.
Tocmai a sosit un prim element indispensabil pentru activitatea medicală: o lampă profesională de dezinfecție cu ultraviolete.
Anul trecut, în sala de operații a Adăpostului Primăriei Municipiului Bacău au fost sterilizați gratuit peste 400 de câini.
Sursa: Municipiul Bacău
Sursa foto: Muncipiul Bacău
