AcasăSocialNevoia de a reglementa consumul de antibiotice este urgentă. Avertismentul farmaciștilor

Nevoia de a reglementa consumul de antibiotice este urgentă. Avertismentul farmaciștilor

Avertismentul farmaciștilor cu privire la utilizarea excesivă a antibioticelor persistă în România. Gabriela Tătărîngă, președintele Colegiului Farmaciștilor din Iași, avertizează că, în absența unor măsuri eficiente, antibioticele ar putea deveni ineficiente.

„Tragem un semnal de alarmă, mai ales că urmează anotimpul rece, fiindcă românul crede că antibioticul vindecă orice. Și chiar nu este așa. În ultimii doi ani, pacientul parcă s-a mai educat, nu atât de mult pe cât ar trebui, dar constatăm un oarecare interes vizavi de acest aspect al antibioterapiei. Este o presiune din partea colegilor farmaciști care stau cu pacientul, le explică că nu e corect să utilizăm antibiotic la întâmplare. Unii înțeleg din prima, alții sunt mai… perseverenți și le spun farmaciștilor cât de bine le-a făcut acum cinci ani că au luat antibiotic”, a declarat Gabriela Tătărîngă, potrivit ziaruldeiasi.ro.

România este pe locul al III-lea în Europa în ceea ce privește consumul de antibiotice, „iar asta e o bornă foarte periculoasă”, mai spune Gabriela Tătărîngă:

„Am ajuns fruntaș cu această statistică negativă, trebuie să intervenim cât mai putem pentru a găsi soluții pentru infecții. Dacă fenomenul de rezistență la antimicrobiene a luat o amploare atât de mare, e posibil ca viitorul apropiat să nu avem soluții terapeutice și ce o să ne facem atunci? Este bine să intervenim acum, să educăm populația, să vorbim cu pacienții noștri și să înțelegem cu toții, personal medical sau pacienți, că trebuie să oprim acest trend”, a spus Gabriela Tătărîngă.

Aceasta a spus că presiunea societății e mare: oamenii cred că antibioticele îi vindecă de orice și trec, adesea, la automedicație. Chiar dacă legislația este clară și farmaciile nu pot da antibioterapie fără o rețetă de la medic, președintele Colegiului Farmaciștilor Iași spune că adesea presiunea e mutată chiar acolo, la medicina de familie.

Link: https://www.stiripesurse.ro/consumul-de-antibiotice-a-scapat-de-sub-control-avertismentul-farmacistilor_3127475.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: antibioticelemileniuluitrei.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI