Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Comitetul interministerial pentru analiza de risc seismic va funcționa pentru a stabili într-un timp cât mai scurt măsuri coerente și integrate necesare pentru a proteja oamenii și a pregăti autoritățile să răspundă rapid și eficient, inclusiv în cazul producerii unor cutremure.
Prin decizia aprobată astăzi de către prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a fost inființat Comitetul interministerial pentru analiza de risc seismic.
Comitetul va funcționa ca organism care să furnizeze Guvernului liniile directoare și soluțiile necesare pentru a pregăti cât mai bine atât populația, cât și infrastructura din toate domeniile, în cazul producerii unui seism.
Situația școlilor din evidențele Ministerului Educației aflate în situație de risc seismic de gradul 1 va fi evaluată în regim de urgență și cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vor fi finanțate toate lucrările de consolidare necesare.
Detalii http://bitly.ws/Amuq
Sursa: Guvernul României
