18.8 C
Bacău
vineri, mai 17, 2024
AcasăSocialRomânii își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun

Românii își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun

AGERPRES aduce în atenție că Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a informat că românii sunt autorizați să vândă porci din gospodării, asigurându-se că dețin un aviz gratuit de sănătate emis de medicul veterinar, fie că este vorba de perioada Crăciunului sau de restul anului.

„Păstrăm tradiţiile, protejăm gospodăria ţărănească! Românii îşi pot comercializa porcii crescuţi în gospodării, atât în perioada Crăciunului, cât şi pe tot parcursul anului, cu aviz gratuit de la medicul veterinar din care să reiasă că animalul nu este bolnav. Am explicat, din nou, la un târg de produse româneşti, la o şezătoare cu jurnaliştii, că nimeni nu va putea să interzică românilor să crească, să sacrifice şi să vândă porcul din gospodărie! Păstrăm tradiţia şi fiecare român sărbătoreşte româneşte, de Crăciun!”, a scris duminică ministrul Agriculturii, pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Florin Barbu a spus că porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România, iar ideea acordării de tichete pentru achiziţia de carne e o mare prostie, pentru ca încurajează consumul de carne de porc din străinatate.

„Porcul nu trebuie sa fie interzis, este o tradiţie. Şi eu voi merge de sărbători la părinţi şi tatăl meu, care chiar dacă este cadru didactic ieşit la pensie, ne creşte trei porci – unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei. Deci, lucrul acesta nu se va interzice niciodată în România, iar cine spune ca vom da tichete, e o mare prostie. Prin acele tichete încurajăm consumul de carne de porc din străinatate”, a spus sâmbătă Barbu la un târg de produse tradiţionale organizat în Capitală.

Link: https://www.stiripesurse.ro/ministrul-agriculturii-nimeni-nu-va-putea-sa-interzica-romanilor-sa-taie-porcul-din-gospodarie_3160059.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: wall-street.ro

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI