La data de 17 noiembrie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe D.N.2 – E 85, în interiorul localităţii Nicolae- Bălcescu, au identificat în trafic şi oprit un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un tânăr de 31 de ani, din județul Timiş.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ansamblul de vehicule transporta material lemnos, respectiv cherestea. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, a fost solicitat sprijin lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Răcăciuni, fiind identificat un surplus de 9,372 m.c cherestea tivită.
Au fost luate măsuri de indisponibilizare a ansamblului de vehicule, totodată fiind luate măsuri de sancţionare contravenţională în valoare de 6.000 de lei.
Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării de către polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Bacău-Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol.
Sursa: IPJ Bacău
Sursa foto: IPJ Bacău