11 C
Bacău
marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocialValentin Ivancea: RETROSPECTIVA LUNII NOIEMBRIE

Valentin Ivancea: RETROSPECTIVA LUNII NOIEMBRIE

Semnare contracte de peste 4 milioane euro, cu finanțare europeană prin PNRR, pentru:

– transformarea clădirii Complexului Muzeal „I. Antonescu”, din str. 9 Mai, în Bibliotecă Județeană;

– extinderea și reabilitarea Clădirii Muzeului de Artă, str. Nicolae Titulescu.

➡️Participare la semnarea contractului de finanțare pentru Autostrada A7, secţiunea Bacău – Paşcani;

➡️ Ședință extraordinară CJ

– trecerea obiectivului de investiție „Construire Spital Municipal Bacău” din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al Județului;

➡️ 30 de ani de la înființarea Universității „George Bacovia”;

➡️ Conferința Regională „INVESTIM acum, CONSTRUIM pentru VIITOR”;

➡️ Piatra- Neamț, participare la evenimentul de lansare a POR Nord- Est 2021-2027;

➡️ Asău, vizită la Schitul Ioan Iacob Hozevitul, la invitația pr. Amfilohie Branză de a vedea bisericuța din această locație- donată de către CJ, prin Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, restaurată exemplar de către îndrăgitul monah și denumită Bisericuța Copiilor;

➡️ Comănești: finalizarea lucrărilor pentru amenajarea și dotarea locului de joacă de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă;

➡️ Participare la dubla lansare de carte a actriței Maia Morgenstern, în Bacău, la Biblioteca Județeană „C. Sturdza”;

➡️ Răcăciuni: darea în funcțiune a 4 locuințe protejate din cadrul DGASPC;

➡️ Participare la conferința „Proiecte cultural-educaționale în prezent și viitor” organizată de Centrul Național de Cultură a Romilor;

➡️ Vizită de lucru în comuna Dofteana: începerea lucrărilor pentru modernizarea arterei care face legătura între DJ 116D și DN 12A;

➡️ Bacău, printre primele județe care finalizează o platformă integrată smart, dedicată serviciilor din sfera competențelor partajate ale CJ;

➡️ Întâlnire cu dl. Eduard Novak, ministrul Sportului;

➡️ Ultima rundă a dezbaterilor publice privind realizarea parcului atletic în Bacău;

➡️ Oferirea distincției de cetățean de onoare, post-mortem, domnului Petre Vlase, în cadrul concertului „Ziua Sfântă a Unirii” susținut de Ansamblul Busuiocul;

➡️ Ședință ordinară CJ:

– Stabilirea numărului şi cuantumului burselor aferente semestrului I al anului şcolar 2022-2023 pentru elevii din învăţământul special de stat;

Sursa: Consiliul Județean Bacău

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI CITITE STIRI