7.1 C
Bacău
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăExternCel puţin 264 de civili au fost ucişi la Kiev de la...

Cel puţin 264 de civili au fost ucişi la Kiev de la începutul invaziei ruseşti, afirmă primarul oraşului

Peste 300 de persoane au fost spitalizate din cauza rănilor şi peste 80 de clădiri au fost distruse, a precizat primarul din Kiev.

„Ţinta agresorilor este capitala Ucrainei”, a declarat Kliciko într-o înregistrare video postată miercuri pe canalul său de YouTube.

Bombardamentul Ucrainei de către forţele ruseşti a început în urmă cu o lună.

 Înainte de război, în Kiev locuiau aproximativ 3 milioane de oameni, dar populaţia s-a redus acum la aproximativ jumătate din cauza numărului de oameni care au fugit, a precizat Kliciko.

 „Avem nevoie de sprijin acum, în această perioadă foarte dificilă”, a adăugat el.

„Toată lumea este surprinsă de cât de dură este armata ucraineană, de cât de duri sunt soldaţii ucraineni (pentru că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai puternice armate din lume: armata rusă”, a mai spus primarul.

Kliciko a precizat că ucrainenii sunt „atât de duri” pentru că, spre deosebire de soldaţii ruşi, ei luptă pentru a-şi apăra copiii, familiile, oraşul şi viitorul.

Rusia, a spus el, vrea să îşi reconstruiască imperiul, dar Ucraina vrea „să facă parte din familia europeană ca o ţară europeană democratică şi modernă a Ucrainei”.

ARTICOLE ASEMANATOARE

CELE MAI CITITE STIRI